Asociația Ecolegal își exprimă profunda îngrijorare față de declarațiile recente ale ministrului Energiei, domnul Bogdan Ivan, potrivit cărora proiectele energetice strategice ar trebui să primească un „statut special”, prin care avizele de mediu să fie simplificate sau chiar eludate, pentru a evita „blocarea” lor de către protecția unor specii de interes comunitar, precum moluște, pești sau insecte.
Respectarea legislației de mediu este o obligație, nu un moft
- Constituția României, art. 35 garantează dreptul fundamental la un mediu sănătos.
- Directivele europene Habitate (92/43/CEE) și Păsări (2009/147/CE) obligă statele membre să protejeze speciile și habitatele naturale de interes comunitar, inclusiv pe cele aparent „insignifiante”.
- Acordarea de derogări sau „statut special” proiectelor strategice pentru a evita controlul de mediu ar reprezenta o încălcare directă a legislației europene și ar expune România la proceduri de infringement și la suspendarea fondurilor europene.
Controlul de legalitate este un mecanism democratic
Așa-numitele „blocaje juridice” nu sunt artificii, ci garanții democratice.
- Convenția de la Aarhus, ratificată prin Legea nr. 86/2000, garantează accesul publicului la informație, participare și justiție în probleme de mediu.
- Contestarea unor avize sau autorizații nelegale reprezintă un drept fundamental, nu un „sabotaj economic”.
Biodiversitatea și tranziția energetică merg împreună
Experiența europeană (Germania, Danemarca, Olanda) arată că proiectele strategice pot avansa tocmai prin integrarea protecției mediului, nu prin eludarea ei. Neglijarea biodiversității generează întârzieri, litigii și anulări în instanță.
Solicitările Asociației Ecolegal
Asociația Ecolegal solicită Guvernului României și CSAT:
- Respectarea integrală a legislației de mediu și biodiversitate, fără derogări mascate.
- Consultarea reală a societății civile și a comunităților locale înainte de orice modificare a procedurilor de avizare.
- Prevenirea derapajelor periculoase prin care protecția unor specii și ecosisteme vitale este prezentată ca obstacol economic.